Unui fotograf i-au trebuit șase ani și 750.000 de fotografii irosite pentru această poză

de: Horia Despa
02 12. 2015

Șase ani și 750.000 de fotografii irosite i-au luat unui fotograf scoțian, pentru a surprinde un pescăruș albastru în picaj, exact atunci când pasărea atinge apa.

[related]

Atunci când cauți perfecțiunea cu orice preț, timpul, banii și materia primă irosită nu are nicio importanță. Printre acei puțini oameni care cunosc acest sentiment se află și fotograful scoțian de natură sălbatică Alan McFadyen.

Marea majoritate a fotografiilor surprinse de acesta pe pagina sa de Flickr sunt instantanee superbe cu tot felul de animale în habitatul lor natural. Deși acestea sunt extrem de frumoase, în ochii lui McFadyen toate fotografiile nu erau decât satisfăcătoare. Timp de șase ani, perfecțiunea lui McFadyen era surprinderea unui pescăruș albastru exact în momentul în care ciocul acestuia ia contact cu apa pentru a prinde prada. Într-un final, acesta a reușit să surprindă pasărea la timpul potrivit în secunda dorită.

[readmore]

McFadyen a admis că putea să-și atingă visul într-un mod artificial. Un retușare de Photoshop bine plasată putea vinde iluzia momentului perfect aproape la fel de bine ca o acțiune reală. Totuși, scoțianul a admis că nu ar fi fost împăcat cu o asemenea soluție, așa că mai bine ar fi cheltuit timp și bani încât să surprindă momentul perfect cu conștiința împăcată.

Poate că vă impresionează poza, poate nu, însă e imposibil să nu fii impresionat de consecvența acestui fotograf pentru a putea surprinde perfecțiunea visată după atâta vreme .